Recomandări hardware pentru SOLIDWORKS 2021
Clienții ne solicită frecvent instrucțiuni privind configuratii hardware pe care să ruleze SOLIDWORKS. Există câteva idei principale simple privind configurația pentru a te ajuta să alegi tipul potrivit de stație de lucru pentru nevoile tale. În această postare, voi enumera fiecare dintre principalele tipuri de componente și voi descrie modul în care fiecare dintre acestea afectează performanța SOLIDWORKS.
RAM
Cerința minimă de memorie RAM indicată în pagina oficiala de Cerințe de sistem SOLIDWORKS este de cel puțin 16 GB. Cu toate acestea, modelele mai mari, ansamblurile ce contin multe componente și studiile de simulare mecanica pot necesita si mai multă memorie. Vă recomandăm să instalați minimum 32 GB RAM. Este recomandată folosirea unui numar cat mai mic de placuțe de memorie RAM cu frecvență ridicată și pentru a lăsa loc pentru o posibilă extindere a capacității pe viitor.
Creșterea cantității de memorie RAM instalată nu va îmbunătăți neapărat performanța dacă este alocată suficientă memorie dedicată. Cu toate acestea, dacă memoria necesară depășește disponibilitatea, utilizarea memoriei virtuale poate reduce performanța.
GPU (placă video sau placă grafică)
Aceasta este o componentă critică. Placa video pe care o alegeți este mai important ca niciodată în SOLIDWORKS!
Aici cei doi jucători principali sunt Nvidia și AMD (ex ATI). Aceste două companii dețin piața plăcilor grafice din clasa stațiilor de lucru. Ce este o placă grafică din clasa stațiilor de lucru? Acestea sunt un tip special de placi video, destinate în mod special ingineriei 3D și aplicațiilor dedicate (cum ar fi SOLIDWORKS). Există o mulțime de variante în ceea ce privește modelele și caracteristicile, dar pentru a o păstra acest articol cat mai simplu posibil, fiecare furnizor are o gama de placi video entry level, midrange și high-end.
Aceste plăci grafice certificate sunt testate de SOLIDWORKS și confirmate că funcționează corect cu fiecare versiune a software-ului lansat.
În trecut, nu existau prea multe beneficii în achiziționarea unei plăci video „high-end” pentru performanța zilnică CAD. Totul s-a schimbat când SOLIDWORKS a introdus optiunile „Graphics Performance”.
Acum există un avantaj considerabil în lucrul de zi cu zi pentru achiziționarea unei placi video dincolo de nivelul entry-level.
În SOLIDWORKS 2021 se pot vedea și mai multe îmbunătățiri. Programatorii SOLIDWORKS au schimbat codul pentru a profita și mai mult de GPU. Unele dintre calculele care se făceau înainte cu procesorul sunt acum in sarcina GPU. Dacă aveți un GPU actual și rapid, veți simți o performanta mai mare cu cele mai recente versiuni ale SOLIDWORKS.
Recomandarea noastră actuală pentru stațiile de lucru cu o performanță midrange este care rulează SOLIDWORKS excelent este Quadro P3000 sau Quado P4000. Aceste placi video oferă un echilibru excelent între cost și performanță! Daca luați in cosiderare o placa video high-end aceasta ar putea fi Quadro RTX 4000 sau chiar Quadro RTX 5000.
De asemenea, este foarte important să folosiți un model aprobat și testat de SOLIDWORKS asociat cu driverul corect pentru a asigura o experiență excelenta în SOLIDWORKS. Placile video certificate alaturi de driverele asociate le regasiti aici.
CPU (Procesor)
Procesorul este creierul principal al computerului. Nu numai că face majoritatea „calculelor”, dar este responsabil și pentru coordonarea restului activităților computerului (placa grafică, rețea, tipărire etc.)
Există două companii principale care produc CPU care rulează PC-uri Windows. Intel și AMD.
În anii anterioari, Intel a fost liderul clar în cota de piață pentru stațiile de lucru pentru inginerie 3D dar recent recent AMD a preluat conducerea.
Intel a creat cele mai rapide CPU pentru CAD datorită frecvențelor mai mari comparativ cu AMD. Cu toate acestea, în ultimul deceniu, atât AMD, cât și Intel au eșuat în ceea ce privește posibilitatea de a realiza noi CPU-uri cu frecvențe mai mari. Acest lucru se datorează procesului de fabricație și limitărilor tehnologiei actuale de proiectare a cipurilor (tranzistoare). Așadar, ambii producători au început să creeze noi modele cu mai multe nuclee, mai degrabă decât să facă noi cipuri cu frecvențe mai mari.
A avea mai multe nuclee ajută doar zone specifice ale SOLIDWORKS în ceea ce privește performanța. Exemple sunt lucruri precum analizele FEA sau randarea cu Visualize sau PhotoView 360, dar în general, activitatea zilnică în CAD nu prezintă beneficii mari în ceea ce privește utilizarea multi-core-ului.
Recent, AMD și-a anunțat noul design de procesor numit RYZEN. Familia de procesoare Ryzen a oferit multe nuclee la un preț rezonabil, dar cele mai recente modele (seria 5000) au o îmbunătățire uimitoare a IPC (numarul de operații per core) iar acest lucru este foarte important pentru CAD. Dacă un CPU poate face mai multe operații per core și are aproximativ aceeași frecvență, ar trebui să fie mai rapid. Rapoartele inițiale arată că seria 5000 Ryzen are un avantaj de aproape 20% în IPC.
Sistem de operare
Există câteva modificări importante la versiunile de MS Windows și MS Server care sunt acceptate. De remarcat este faptul că, începând cu SOLIDWORKS 2021, Windows 7 nu mai este acceptat așa cum se arată în tabelul de mai jos.
*De menționat este ca SOLIDWORKS NU acceptă Windows Home Editions. Inițial, este posibil să nu întâmpinați probleme folosind o versiune Windows Home Edition, totuși SOLIDWORKS nu garantează funcționalitatea adecvată utilizând acest sistem de operare.
Hard-Disk
Pentru cele mai bune performanțe, o unitate SSD (Solid-State Drive) poate oferi o performanță de până la 10 ori mai rapidă pentru activități de deschidere/salvare, în comparație cu o unitate HDD clasică.
De asemenea, rețineți că deschiderea fișierelor de pe o unitate SSD locală în comparație cu deschiderea de pe un HDD clasic pe un server în rețea poate fi de până la 100 de ori mai rapidă.
Pentru performanțe și mai mari, puteți lua în considerare utilizarea SSD-urilor NVMe/PCIe, mai degrabă decât SSD-urile SATA standard. Acestea sunt conectate cu o interfață mult mai rapidă, dar la un preț mai ridicat.

Cristian POPESCU
SOLIDWORKS Application Engineer
Proiectarea nu trebuie să fie anevoioasă, de aceea am ales SOLIDWORKS. Specializat în implementarea soluțiilor SOLIDWORKS și în suport tehnic adaptat nevoilor clientului în procesul de proiectare cu produsele SOLIDWORKS 3D CAD, SOLIDWORKS Visualize, SOLIDWORKS MBD și DraftSght. Pasionat de alergare montană și de soluții hardware și software diverse.